Și Nintendo va fi prezent la E3, virtual
Dacă sperați să aflați care sunt noutățile pe care Nintendo le va prezenta la E3 nu veți fi dezamăgiți. Pentru cei care ajung însă acolo, Nintendo nu va fi prezent decât sub forma unui stream video.
Nu este neapărat un lucru rău, din moment ce gamerii din întreaga lume vor putea accesa stream-ul video oferit de Nintendo, chiar dacă producătorul nu va avea o prezență fizică la E3. Pentru ei este probabil mai simplu, chiar și costurile de participare la un astfel de eveniment pot fi destul de mari. Evenimentul digital va avea loc pe data de 10 iunie și va oferi informații despre experiența de gaming pe platforma proprie pentru anul 2014 și pentru viitorul apropiat.
Nintendo este de părere că evenimentul online este cea mai bună metodă de a împărtăși veștile cu fanii și membrii presei. Aceasta este chiar a doua dată când Nintendo nu apare în mod fizic la conferința E3, anul trecut compania a avut un eveniment separat. E3-ul rămâne pentru Nintendo doar un eveniment unde va avea o competiție de Super Smash Bros pentru platformele Wii U și 3DS.
Campionatul va avea loc la Nokia Theatre LA Live, iar jocul va putea fi jucat simultan și la magazinele BestBuy. Sunt curios dacă se vor face astfel de lansări de jocuri și la noi, pentru că m-am cam plictisit de invitațiile de la 12 noaptea într-un singur magazin.